Ultima zi de comandă, întâia zi de incertitudine pentru pompierii României?

Mâine ar trebui să fie ziua pensionării generalului Dan-Paul Iamandi. Spunem ar trebui pentru că Decretul privind trecerea sa în rezervă se află, potrivit informațiilor noastre, pe masa președintelui României. La ora la care scriem aceste rânduri (21.00 - n.r.), decretul nu a fost publicat de Administrația Prezidențială. Cu alte cuvinte, până când pixul președintelui nu va transforma intenția în act oficial, generalul Dan-Paul Iamandi este încă inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Și totuși, pentru mâine, la prânz, este programată festivitatea de predare-primire a comenzii IGSU. Astăzi, generalul Iamandi a avut o videoconferință cu toate structurile din țară. Să fi fost, într-adevăr, ultima zi la comandă?

O ultimă zi după aproape opt ani în fruntea unei arme care, între timp, s-a schimbat enorm. O ultimă zi care nu închide însă nici pe departe problemele acumulate în sistem. Pentru că, dincolo de ceremonii, grade, bilanțuri și eventualele cuvinte frumoase rostite la despărțire, întrebarea importantă pentru pompieri este alta: Ce rămâne în urma generalului Dan-Paul Iamandi și, mai ales, ce începe după el?

Rămâne un sistem care traversează probabil una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Rămâne lipsa de personal, resimțită până la nivelul subunităților operative, acolo unde fiecare om lipsă se vede direct în capacitatea de intervenție. Rămân subunități în care oamenii trebuie să facă imposibilul posibil, zi după zi. Uneori, pompierii ajung la incendiu cu un singur om în autospeciala de stingere. Din acel moment, lipsa de personal nu mai este o cifră într-un stat de organizare. Nu mai este un procent într-un bilanț sumbru și nici o problemă administrativă care e împinsă de la un an la altul. Merge și așa. Da. Din inerție. Dar este un risc enorm atât pentru pompierul care trebuie să intervină în condiții în care echipajul nu mai poate funcționa așa cum ar trebui să funcționeze un echipaj, cât și pentru cetățeanul care așteaptă să fie salvat.

IGSU se confruntă cu cea mai cruntă lipsă de personal din istoria sa, o lipsă de personal care ajunge să pună în pericol viața pompierilor, viața cetățenilor și bunurile acestora. O lipsă de personal despre care nu vorbește nimeni. Pentru că șeful DSU asigură pe toată lumea de la tribuna televiziunilor că “ne descurcăm”. Dar cum? Cu oameni storși de puteri, vlăguiți, pentru că aceiași oameni trebuie să acopere, zi după zi, golurile din sistem. Unii cad la locul de muncă. Alții se îmbolnăvesc. Orele se adună, epuizarea se adună, dar bani pentru plata muncii suplimentare nu sunt. Și, cu toate acestea, când sună alarma, tot ei trebuie să urce în mașini și să plece.

Și mai rămâne ceva, poate la fel de grav: dorința de a intra în sistem este în scădere. Școlile militare nu mai exercită aceeași atracție, iar concursurile de angajare nu mai stârnesc interesul de altădată. Pentru un sistem care deja nu are suficienți oameni, perspectiva ar trebui să îngrijoreze.

Rămâne, de asemenea, problema SMURD, devenit între timp o presiune uriașă asupra structurilor de pompieri. Un număr enorm de intervenții, multe dintre ele pentru situații care nu sunt urgențe, consumă zilnic personal și resurse dintr-o structură deja întinsă la maximum. Aceiași oameni trebuie să asigure incendiile, descarcerările, accidentele, dezastrele și toate celelalte misiuni pentru care existența pompierilor este indispensabilă. Și apare un paradox. Pompierii sunt trimiși să răspundă solicitărilor medicale, iar când intervenția depășește primul ajutor și presupune cunoștințe medicale pentru evaluarea unui caz grav, pompierii ajung inclusiv să fie sancționați de DSU. Pentru diagnostice pe care nu au competența să le stabilească.

Rămân cursurile SMURD și întrebările pe care Agenda Pompierului le-a ridicat în repetate rânduri cu privire la acreditarea, în condițiile legii, a pregătirii pentru competențele extinse predate salvatorilor.

Dar rămâne și istoria ultimului an al mandatului lui Dan-Paul Iamandi. Pentru că generalul nu ajunge la pensionare după un an oarecare. Din 2025, Dan-Paul Iamandi și colegii săi din comanda IGSU au ținut piept reorganizării Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O opoziție care a dus tensiunile dintre conducerea IGSU, pe de o parte, și șeful DSU, Raed Arafat, respectiv conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pe de altă parte, la un nivel greu de ignorat.

Totul avea să culmineze în aprilie 2026, când generalul Dan-Paul Iamandi a fost detașat de la conducerea IGSU. La 30 iunie, instanța a suspendat măsura detașării. Iamandi s-a întors la comanda IGSU. Iar acum, la mai puțin de două luni de la revenire, se pregătește să plece definitiv. De această dată, prin pensionare.

Este imposibil ca această succesiune de evenimente să fie ignorată atunci când vorbim despre ultima sa zi la comandă. Pentru că odată cu Iamandi pleacă și omul care, alături de colegii săi din comandă, a ținut piept reorganizării IGSU, reorganizare dorită acerb de Raed Arafat și Cătălin Predoiu, fără a ține cont de părerea profesioniștilor MILITARI din sistem.

Și tocmai aici începe una dintre cele mai grele întrebări despre ziua de mâine. Ce ușă se deschide după plecarea generalului Dan-Paul Iamandi? Spre stabilitate? Greu de crezut. Sau spre un control și mai puternic exercitat de Departamentul pentru Situații de Urgență și, implicit, de Raed Arafat asupra Inspectoratului General pentru Situații de Urgență? Pentru că tensiunile dintre IGSU și DSU nu au început ieri. În ultimii ani, granița dintre coordonarea exercitată de Departamentul pentru Situații de Urgență și comanda efectivă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a devenit tot mai greu de distins.

IGSU este o structură militară. Raed Arafat nu este comandantul militar al IGSU. Și totuși, influența DSU asupra activității Inspectoratului a crescut până în punctul în care întrebarea nu mai poate fi ocolită: Câtă autonomie reală va mai avea comanda IGSU?

Aceasta este, poate, adevărata întrebare a momentului. Pentru că Dan-Paul Iamandi nu pleacă dintr-un sistem așezat, după un mandat încheiat cu toate lucrurile puse la locul lor. Pleacă dintr-un sistem aflat într-o criză de personal, cu problema SMURD nerezolvată, cu tensiunile dintre IGSU și DSU ajunse într-un punct critic și după ce, împreună cu oamenii din comanda IGSU, a reușit să oprească reorganizarea Inspectoratului. Plecarea sa ridică însă o întrebare grea: odată scos din joc, va fi pusă din nou reorganizarea pe masă?

Plecarea lui poate închide conflictul. Sau, dimpotrivă, poate înlătura ultimul obstacol din calea unei transformări care va schimba definitiv raportul dintre IGSU și DSU. Iar consecințele nu le vor suporta generalii, miniștrii sau șefii de departamente, ci pompierii.

Mâine, dacă decretul va fi semnat, generalul Iamandi poate preda comanda înlocuitorului său legal, generalul Constantin Florea. Un nou inspector general nu poate însă apărea peste noapte: împuternicirea se face de către prim-ministru, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, iar câtă vreme decretul de trecere în rezervă nu a fost emis, nici procedurile legale pentru împuternicirea succesorului nu puteau fi declanșate.

Pentru moment, totul stă încă în pixul președintelui României. Nu pentru a împiedica pensionarea generalului Dan-Paul Iamandi, ci pentru că, înainte de a semna decretul care închide aproape opt ani de comandă, președintele are posibilitatea să afle ce anume lasă în urmă acest general și de ce lucrurile au ajuns aici. Ar putea să îl cheme la raport și să îl asculte. Să afle de ce conducerea IGSU s-a opus reorganizării, ce a generat ruptura dintre IGSU și DSU, ce riscuri vede generalul pentru instituția pe care a condus-o și, mai ales, ce se poate întâmpla cu pompierii după plecarea sa.

Pentru că decretul poate închide cariera unui general. Nu ar trebui să închidă și întrebările pe care plecarea lui le lasă fără răspuns.

Astăzi, pompierii sunt la mâna lui Dumnezeu și a președintelui Dan.

IGSU se află într-un moment de criză, iar plecarea inspectorului general riscă să adauge instabilitate peste probleme deja grave. Un președinte care îi prețuiește cu adevărat pe poate cei mai iubiți militari ai României – pompierii – nu ar trebui să îi arunce într-o criză și mai mare, sperând că sistemul va continua să funcționeze din inerție. Un Colectiv sau o Crevedia nu anunță când vin. Iar atunci nu mai este timp pentru reorganizări, conflicte de competență sau lămurirea raporturilor dintre instituții.

Pentru că generalii pleacă, guvernele se schimbă, miniștrii vin și pleacă, iar șefii de departamente, mai devreme sau mai târziu, pleacă și ei. Dar când arde o casă, când un om rămâne prins între fiare sau când apele iau totul în cale, pompierii rămân.

Mâine poate fi ultima zi de comandă a generalului Dan-Paul Iamandi. Dar n-ar trebui să fie întâia zi în care pompierii României rămân singuri.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.