Omagiu emoționant la Cluj: Pompierii au urcat treptele Cetățuii

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026Cluj
Sursa Foto: Facebook ISU Cluj

Omagiu emotionant la Cluj  Pompierii au urcat treptele Cetatuii | imaginea 1 Cei care au trăit acele momente, spun că lumea s-a schimbat definitiv odată cu atentatele de la New York, din 11 septembrie 2001. Au trecut 25 de ani de atunci, iar copiii acelor vremuri sunt acum adulți. Alții s-au născut după tragedia din Statele Unite, formând noi generații.

Pentru a-i comemora pe salvatorii care au pierit în misiune, pompierii clujeni au urcat treptele Cetățuii, într-un traseu simbolic, ce echivala 110 etaje, cât au avut Turnurile Gemene. La emoționanta activitate a ținut să fie prezentă și colega lor, Ana Gîrbău. Ea s-a născut chiar pe data de 11 septembrie 2001.

A aflat de atentate de la tatăl său, care a fost tot pompier. El i-a povestit cum a trăit acea zi rămasă în istorie și câtă emoție a simțit atunci când fiica sa cea mare a venit pe lume. Tânăra e convinsă că nimic nu e întâmplător în viață. Tocmai de aceea a ajuns să calce pe urmele tatălui său.

Și-a dorit mult, a muncit în acea direcție și mărturisește că ziua în care a purtat prima dată uniforma militară îi va rămâne întotdeauna în suflet.

Mai mult, crede că tinerii din prezent, în special cei născuți după 11 septembrie 2001, ar trebui să petreacă mai mult timp alături de bunici, părinți și oameni care au fost martorii unor transformări profunde ale societății. Să le asculte poveștile, să le înțeleagă trăirile și să ducă mai departe lecțiile învățate.

Ana nu face parte dintr-o structură operativă, dar a vrut cu toată convingerea să urce scările alături de pompieri. Nu s-a gândit în nicio clipă la dificultate, deși fiecare treaptă venea cu o respirație tot mai grea. Încurajările celor din jur au făcut-o să meargă mai departe. Pentru ea, urcarea acelor scări a însemnat mai mult decât recunoștință.

Alături de familia salvatorilor clujeni, Ana a trăit un moment unic, de aducere aminte. Pe de altă parte, colegii nu au uitat de ziua ei și i-au oferit, la final, un mic tort. Astfel, într-o dimineață de septembrie, pompierii clujeni au adus un omagiu unor adevărați eroi, însă s-au bucurat că au putut celebra împreună, în același timp, viața!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.