Autotren în flăcări
Un incendiu produs la semiremorca unui autotren, pe DN1, la ieșirea din municipiul Sibiu, i-a pus în alertă pe pompierii militari sibieni. Ei au intervenit prompt pentru lichidarea focului, împiedicând propagarea flăcărilor la cabina autotrenului.
Vineri, 18 ianuarie, a.c., la ora 08:32, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a fost solicitat să intervină pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN1, la ieşire din municipiul Sibiu, în zona localităţii Veştem. În cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sibiu s-au deplasat la faţa locului cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Ajunşi la faţa locului, pompierii sibieni au constatat că incendiul se manifesta la semiremorca autotrenului care era încărcată cu aproximativ 18 tone deşeuri de hartie. S-a reuşit îndepărtarea capului tractor la timp înainte ca făcările să se extindă la acesta, întrucât exista pericolul propagării incendiului la cabina autotrenului.
Din fericire nu au fost victime, intervenţia pompierilor fiind promptă. Mai bine de 2 ore echipajele de salvatori s-au luptat cu flăcările, iar în urma incendiului a ars semiremorca în proporţie de 95% şi aproximativ 30% din încărcătura de deşeuri din hârtie. Cel mai probabil incendiul a izbucnit de la un scurt-circuit produs la instalaţia electrică a semiremorcii.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.