Incendiu la o magazie cu materiale combustibile
Un incendiu izbucnit la un depozit de materiale combustibile din comuna Brebeni, judetul Olt, i-a pus în alerta pe pompierii militari ai Detașamentului Slatina, care au intervenit prompt pentru lichidarea acestuia.
Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit marți, 5 februarie a.c., ora 10.15, cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă, în comuna Brebeni, la stadionul din localitate, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie cu materiale combustibile. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără la materialele combustibile aflate în magazie, pe o suprafață de aproximativ 8 mp, cu posibilitate de propagare și la celelalte încăperi învecinate (atelier tâmplărie și vestiar bază sportivă).
Militarii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului și în vederea evacuării bunurilor din magazie. Intervenția a durat aproximativ 40 de minute, fiind distruse de flăcări materialele combustibile depozitate în magazie (lemn, textile, mase plastice, cauciuc) și inundate cu fum încăperile adiacente. Valoarea estimată a bunurilor distruse este de 1000 de lei, iar a celor salvate de 50.000 lei (atelier tâmplărie pvc si aluminiu, vestiar bază sportivă, mobilierul și bunuri din acestea). Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetărilor preliminare, o constituie utilizarea unui mijloc de încălzire nesupravegheat.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.