O casă făcută scrum de un scurtcircuit

Miercuri, 27 Februarie 2013Călărași
Autor: Ioana Anamaria Ungur

O casa facuta scrum de un scurtcircuit | imaginea 1 Un scurtcircuit la o instalaţie electrică învechită a determinat un incendiu de proporții la o locuință din comuna Ciocăneşti. Pompierii militari ai ISU Călărași au intervenit prompt, luptându-se cu flăcările mai bine de o oră. În ciuda eforturilor salvatorilor, locuința a fost mistuită de foc. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În dimineața zilei de marți, 26 februarie a.c., pompierii militari ai ISU Călărași au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o locuință din comuna Ciocănești. În momentul sosirii militarilor la locul intervenției, incendiul se manifesta cu flăcări violente și fum dens la tot acoperișul casei.

Militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intervenit prompt cu o autospecială de stingere de capacitate mărită SCANIA și un echipaj SMURD.

În ciuda eforturilor depuse de salvatorii călărășeni care s-au luptat cu flăcările mai bine de o oră, casa a ars în proporție de 80%.

Primele cercetări au relevat drept cauză a nefericitului eveniment un scurtcircuit electric produs la nivelul instalației electrice îmbătrânite și suprasolicitate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.