Colaborare româno-maghiară
În cadrul acordului încheiat între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea şi ajutorul reciproc în domeniul dezastrelor, miercuri, 13 martie a.c., a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad o întâlnire între comanda celor două instituţii similare din judeţele Bekes şi Arad.
Partea maghiară a fost reprezentată de către domnul col. Toth Tibor, directorul Directoratului pentru Apărare Împotriva Catastrofelor al judeţului Bekes. În cadrul întâlnirii au fost discutate obiectivele pentru anul 2013. Au fost stabilite comisiile de lucru privind planurile comune de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă ce pot apărea la frontieră (incendii de vegetaţie în zona de frontieră, accidente pe căile de transport cu substanţe periculoase, inundaţii), s-au stabilit exerciţiile comune cu forţe şi mijloace ce se vor desfăşura de către cele două instituţii şi participarea acestora în comun la programe transfrontaliere cu finanţare europeană.
De asemenea cei doi şefi de instituţii, inspectorul șef al ISU Arad - col. Bogdănescu Ioan şi omologul său din Bekes col. Toth Tibor au prezentat fiecare situaţia operativă la nivelul judeţelor pe care le gestionează în special în privinţa situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii. În continuare va fi menţinut fluxul informaţional între cele două dispecerate ale I.S.U.J Arad şi Direcţia pentru Apărare Împotriva Catastrofelor Bekeş, schimbul de informaţii şi alte comunicări cu scopul unei bune gestionări a situaţiilor de urgenţă atât la frontieră cât şi in cele două judeţe.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.