Intervenţie SMURD cu descarcerare
Un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au intervenit luni, 11 martie a.c., pe DN 3, în zona Siderca, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 56 de ani, victimă a unui accident rutier produs în urma răsturnării vehiculului pe care-l conducea.
Luni, 11 martie a.c., ora 12.54, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au fost solicitate, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să intervină pe raza localităţii, pe DN 3, în zona combinatului siderurgic, pentru preluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane de sex masculin, Viorel L., în vârstă de 56 de ani, victima unui accident rutier produs în urma răsturnării pe marginea drumului a autoturismului marca Dacia Logan (înmatriculat în Călăraşi) pe care îl conducea.
La sosirea echipajelor de pompieri la locul accidentului autoturismul era răsturnat pe marginea drumului (DN 3), conducătorul auto fiind încarcerat în vehiculul care prezenta scurgeri de combustibil. Pompierii militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare au folosit echipamentele din dotare şi au scos rapid victima din autoturism, pe care au predat-o echipajului de paramedici SMURD.
Echipajul de prim ajutor încadrat pe ambulanţa SMURD a preluat bărbatul, care era conştient şi prezenta un traumatism cranio cerebral deschis şi o plagă la nivel parietal, i-au acordat primele îngrijiri, ulterior acesta fiind preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la spital.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.