Rățuște carbonizate

Duminică, 17 Martie 2013Ialomița

Ratuste carbonizate | imaginea 1 Un incendiu a izbucnit vineri, 15 martie a.c., în balconul unui apartament din Slobozia. Proprietarul, încerca să încălzească niște rățuște cu ajutorul unui corp de iluminat introdus în cutia de carton în care așezase păsările. Din păcate, sub efectul termic al curentului electric, cutia a luat foc iar rățuștele au fost carbonizate.

Pompierii militari ialomițeni au intervenit vineri, 15 martie a.c., în jurul orei 12.20, la stingerea unui incendiu izbucnit la balconul unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuit din municipiul Slobozia. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un aparat de iluminat amplasat într-o cutie de carton, cu scopul de a încălzi 20 de răţuşte aflate în interior. Un echipaj de pompieri şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului, iar după câteva minute flăcările au fost lichidate. În momentul izbucnirii incendiului în apartament se afla un căţel care a fost salvat, însă cele 20 de răţuşte au fost găsite carbonizate. Mai multe materiale textile şi o măsuţă aflate pe balcon au fost distruse de flăcări.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.