Ziua Porţilor Deschise

Vineri, 01 Martie 2013Covasna

Ziua Portilor Deschise | imaginea 1 Profitând de Ziua Porților Deschis organizate la nivelul tuturor Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din țară, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România, elevii școlilor din Covasna au fost alăturii de pompierii militari la acest ceas aniversar.

În cursul zilei de joi, 28 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihai Viteazul” al județului Covasna a primit, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România, vizita a peste 150 de preşcolari, elevi şi cadre didactice. Cu acest prilej, vizitatorilor li s-au prezentat autospecialele de intervenție ale inspectoratului și li s-a oferit posibilitatea de a asista la diferite exerciții demonstrative.

Ziua Portilor Deschise | imaginea 2 La ora 11,00 a avut loc și premierea celor mai reușite desene realizate de către elevii claselor a III-a, în cadrul concursului „Ameninţări din Cosmos”. În urma analizării celor peste 30 de desene, locul I a fost obţinut de către Blaga Mara de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, pe locul II s-a clasat Ţigănuş Andreea de la Şcoala Gimnazială “Nicolae Colan“, iar locul III a fost ocupat de Adumitroaie Alexandru de la Şcoala Gimnazială „Ady Endre”.

Cu ocazia acestui eveniment, personalul inspectoratului a dorit să readucă în atenția cetățenilor principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale.

Ziua Portilor Deschise | imaginea 3

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.