Codul Portocaliu pe Dunăre, prelungit

Vineri, 19 Aprilie 2013Olt

Codul Portocaliu pe Dunare  prelungit | imaginea 1 Hidrologii au prelungit avertizarea ,,Cod Portocaliu” pe Dunăre, pe sectorul Porțile de Fier-Zimnicea, pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, până în data de 24 aprilie, ora 18.00.

La sediul ISU Olt funcţionează, până la expirarea avertizării ,,Cod Portocaliu”, Comandamentul Operaţional, care are în componenţă reprezentanţi ai ISU Olt, IPJ Olt, IJJ Olt şi STPF Olt.

Din informaţiile primite de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Corabia şi Gârcov, în această dimineață, la mira port Corabia a fost înregistrată o cota de 599 centimetri, în scădere față de ziua precedentă. Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în scădere, având valoarea de 11.500 mc/s, peste media multianuală a lunii aprilie (7900 mc/s).

Codul Portocaliu pe Dunare  prelungit | imaginea 2 Sunt inundate, în oraşul Corabia, 65 de hectare de păşune aparținând Primăriei Corabia, 18 hectare de pădure și 15 hectare de teren agricol. În comuna Gârcov, suprafaţa inundată este de 215 hectare de păşune şi două hectare de teren intravilan (două gradini). Toate suprafeţele inundate, inclusiv cele două grădini, se află situate în zona inundabilă a Dunării.

Situația este monitorizată permanent de ISU Olt, SGA Olt și CLSU Corabia și Gârcov, fiind supravegheate permanent nivelurile și debitele pe Dunăre și lucrările hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.