Doi oameni s-au ales cu arsuri grave în urma unui incendiu

Joi, 11 Aprilie 2013Bihor
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Doi oameni s au ales cu arsuri grave in urma unui incendiu | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit din cauza unei sobe metalice, fără acumulare de căldura, amplasată prea aproape de materiale combustibile. În urma incendiului, proprietarii casei s-au ales cu arsuri extrem de grave.

Luni, 08 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Arany Janos din localitate. Ajunși la adresa indicată de persoana care a anunțat incendiul, militarii au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta în dormitorul casei. Echipajul de paramedici al aceleași subunități a acordat primul ajutor proprietarilor locuinţei, care, fuseseră surprinși de flăcări în timp ce dormeau.

Incendiul a fost generat de o soba metalică, fără acumulare de căldură, amplasată necorespunzător față de elemente combustibile, în acest caz, față de carpetele aflate pe pereții locuinței dar și de textilele de pe pat. Cei doi locatari ai imobilului, au fost găsiți în exteriorul locuinței de către pompieri, cu arsuri grave. Se pare că bărbatul, a sărit chiar pe geamul locuinței pentru a scăpa de vâltoarea flăcărilor, pe lângă arsuri, alegându-se și cu rănile provocate de cioburile de sticlă. Cele două victime, bărbatul - în vârstă de 52 de ani, ce prezenta arsuri de gradul III şi IV pe toată suprafaţa corpului şi soţia acestuia, în vârstă de 58 de ani, cu arsuri de gradul II, III şi IV pe aproximativ 50% din suprafaţa corpului, au fost preluate de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.

Doi oameni s au ales cu arsuri grave in urma unui incendiu | imaginea 2 La intervenție au participat 7 subofițeri sub comanda plt. maj. Florian Hodișan - comandantul Gărzii de Intervenție și Stingere și 3 ofițeri: lt.col. Marius Smolinschi - comandant Grup 3 de Intervenție Salonta, cpt. Ciprian Goia - locțiitorul comandantului Detașamentului Salonta și lt. Călin Vancea - ofițer 3 Garda Tinca.

Intervenția pompierilor militari a fost dificilă în primul rând datorită faptului că locuința era situată într-o zonă greu accesibilă de la periferia localității, în colonia de rromi. Nu a fost primul caz când echipajul de pompieri ajuns la locul unui incendiu în cel mai scurt timp, a fost întâmpinat de zeci de persoane agresive, în stare de ebrietate și nemulțumite de binele pe care pompierii dedicațî semenilor lor încearcă să îl facă fără discriminare. Din fericire, de această dată lucrurile nu au degenerat.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.