Misiune de asanare muniții neexplodate

Vineri, 19 Aprilie 2013Vrancea

Misiune de asanare munitii neexplodate | imaginea 1 Vineri, 12 aprilie a.c., în poligonul amenajat din localitatea Năneşti, specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea au desfăşurat o misiune de distrugere a muniţiilor rămase neexplodate în urma conflictelor armate şi descoperite pe raza judeţului Vrancea.

Au fost distruse 35 proiectile explozive şi perforante de calibre diferite, astfel: două proiectile explozive de calibru 152 mm, două de calibru 130 mm, patru de calibru 122 mm, şapte de 100 mm, zece de 76 mm şi zece proiectile perforante de calibru 57 mm. Muniţia neexplodată provenea din timpul celui de-al doilea război mondial şi cea mai mare parte a fost descoperită de cetăţeni în timpul efectuării unor lucrări agricole, atât pe câmp, cât şi în curţile propriilor gospodării. Deşi mai rar întâlnite, au fost şi situaţii când elemente de muniţii neexplodate au fost descoperite în pereţii locuinţelor, în timpul demolării, în pădure, ori chiar în scorburile copacilor.

Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea desfăşoară o misiune intensă pe teritoriul judeţului, misiunile de asanare fiind frecvent întâlnite. Numai în lunile februarie şi martie ale acestui an specialiştii pirotehnişti au desfăşurat 18 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniţie neexplodată în urma cărora au fost asanate 33 proiectile, 8 grenade defensive şi 1 aruncător grenade. Deşi majoritatea acestor elemente sunt în stare avansată de deteriorare, ele pot fi încă active şi pot provoca importante pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.