4 copii salvați de la înec de pompierii militari orădeni

Joi, 20 Iunie 2013Bihor

4 copii salvati de la inec de pompierii militari oradeni | imaginea 1 Miercuri, 19 iunie a.c., în jurul orei 17.30, un apel primit pe numărul unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” cu privire la faptul că un grup de patru copii ce se aventuraseră cu saltele pneumatice şi o cameră de tractor în apele Crişului Repede, pe raza străzii Cele Trei Crişuri din municipiul Oradea, se aflau în pericol de a se îneca.

La locul indicat de apelant au fost mobilizate de urgenţă două echipaje, din care unul de căutare-salvare din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Acţionând cu barca cu motor, pompierii militari au ajuns la minorii surprinşi de vârtejul format în zona pragului de fund din apropierea Podului Dacia, reuşind să-i salveze, în pofida curenţilor puternici ce făceau dificilă cârmirea ambarcaţiunii şi a panicii celor patru băieţi care, încercând să ajungă cât mai repede în barcă, căzuseră în apă.

După recuperarea copiilor din apele învolburate şi aducerea acestora în siguranţă la mal, pompierii militari i-au predat echipajului de terapie intensivă mobilă, care i-a investigat din punct de vedere medical.

Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă “Crişana” atrage atenţia cetăţenilor asupra faptului că, pe râuri, în zonele numite “prag de fund”, caracterizate printr-o diferenţă de nivel a apei, curenţii sunt atât de puternici încât autosalvarea devine practic aproape imposibilă, indiferent de vârsta sau abilităţile de înotător ale victimei. (Pragurile de fund sunt lucrări de regularizare a albiei care se executa transversal, pe toata lăţimea albiei, sau uneori numai pe o anumită porţiune din lăţime, în scopul menţinerii fundului la o cotă necesară, când există tendinţa de coborâri exagerate ale fundului albiei).

Pompierii adresează cetățenilor rugămintea de a evita scăldatul şi desfăşurarea altor activităţi recreative pe râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci ori în zone în care, anterior, s-au produs incidente.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.