Colonelul Ion Burlui, noul șef al pompierilor români

Miercuri, 19 Iunie 2013București

Colonelul Ion Burlui  noul sef al pompierilor romani | imaginea 1 În conformitate cu Decizia nr. 248, publicată marți, 18 iunie a.c. - în Monitorul Oficial nr. 363, Partea I, conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va fi asigurată de colonelul sucevean dr. Ion Burlui. Activitatea survine ca urmare a solicitării adresată conducerii Ministerului Afacerilor Interne de către general de brigadă dr. Ioan Baş, privind încetarea împuternicirii sale din funcţia de inspector general al I.G.S.U., bazată pe motive strict personale.

Potrivit prevederilor legale, general de brigadă dr. Ioan Baş îşi reia atribuţiile de inspector şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor. Într-un comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Interne se precizează: “Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat solicitarea expresă a domnului general de brigadă dr. Ioan Baș de încetare a împuternicirii sale din funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Solicitarea generalului de brigadă dr. Ioan Baș este argumentată pe motive de familie, neavând nicio legătură cu activitatea sa profesională.”.

În același comunicat se mai menționează: “Conducerea Ministerului Afacerilor Interne apreciază în mod deosebit calitățile umane și eficiența activității domnului general de brigadă dr. Ioan Baş, în perioada cât a fost împuternicit la comanda I.G.S.U. acesta dând dovada de profesionalism și multă implicare în numeroasele situații de urgență pe care le-a gestionat.”

Pentru funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență conducerea Ministerului Afacerilor Interne l-a propus pe col. Ion Burlui, fost șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Schimbarea de la nivelul conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a aprobat, conform legii, prin Decizie a primului ministru.

Colonelul Ion Burlui are o experiență vastă în gestionarea situațiilor de urgență, având o vechime de peste 30 de ani ca pompier salvator. Acesta a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, Arma Pompieri, după absolvire, ocupând de-a lungul timpului, gradual, diverse funcții de comandă în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.