Generalul de brigadă dr. Ioan Baș nu mai este șeful pompierilor români
UPDATE:
În dimineața zilei de marți, 18 iunie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, mr. Alina Moisoi a declarat pentru Agenda Pompierului că, după decizia de încetare a împuternicirii generalului de brigadă cu o stea dr.Ioan Baș, pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al IGSU, acestea sunt indeplinite interimar de către primul-adjunct al inspectorului general lt.col. Marian-Daniel Dragne. Aceasta, până la desemnarea de către primul ministru a unui nou inspector general. Tototdată, mr. Moisoi a precizat că încetarea împuternicirii generalului Ioan Baș s-a făcut la cererea acestuia, la baza acestei solicitări aflându-se în exclusivitate motive de ordin personal.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor lt. Camelia Roșca a confirmat pentru Agenda Pompierului că “generalul Ioan Baș s-a întors la comanda ISU Bihor, începând cu data de 14 iunie, în prezent aflându-se în misiune”.
În urma deciziei primului ministru, de vineri, 14 iunie a.c., generalului de brigadă cu o stea, dr. Ioan Baș, i-a încetat împuternicirea pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Precizăm că până azi, duminică, 16 iunie a.c., Inspectoratul General pentru Situații de Urgență nu a emis o poziție oficială legată de decizia mai sus amintită. În schimb, pe siteul oficial al IGSU, rubrica destinată inspectorului general a rămas deja “vacantă”.
În aceste condiți, nu putem preciza care au fost motivele care au stat la baza încetării împuternicirii acordate generalului Ioan Baș și nici cine va fi succesorul acestuia la comanda IGSU. De asemenea, pentru moment, nu există un comunicat oficial care să precizeze dacă fostul șef al IGSU se va întoarce la comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, sau își va exercita profesia într-o altă structură a Ministerului de Interne. Reamintim că generalul Baș a fost împuternicit pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă prin Decizia primului ministru 493⁄2012, în vigoare din 11 octombrie 2012. Totodată, în urmă cu doar două luni, la 12 aprilie 2013,prin Decizia primului ministru nr.188⁄2013 se prevedea “prelungirea împuternicirii generalului de brigadă cu o stea Baş Ioan pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”.
Redăm mai jos, integral, textul actului legislativ publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 354 din 14 iunie 2013:
“Decizia nr. 241⁄2013 privind încetarea împuternicirii domnului general de brigadă cu o stea Baş Ioan pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
În vigoare de la 14.06.2013
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 354 din 14.06.2013.
Având în vedere propunerea formulată de ministrul afacerilor interne prin Adresa nr. 252.897 din 10 iunie 2013, înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5⁄3.799 din 10 iunie 2013,
în temeiul art. 19 din Legea nr. 90⁄2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284⁄2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, al art. 771 alin. (1) din Legea nr. 80⁄1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490⁄2004, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic.
La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnului general de brigadă cu o stea Baş Ioan îi încetează împuternicirea pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,Ion Moraru
Bucureşti, 14 iunie 2013.
Nr. 241.”
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.