Pompierii militari au salvat contra-cronometru viața unui bărbat peste care s-a surpat un mal de pământ

Duminică, 23 Iunie 2013Călărași

Pompierii militari au salvat contra cronometru viata unui barbat peste care s a surpat un mal de pamant | imaginea 1 Misiune de salvare contra-cronometru a pompierilor călărăşeni pentru salvarea vieţii unui bărbat în vârstă de 45 de ani, peste care se surpase un mal de pământ şi îl acoperise aproape în întregime. După aproximativ 50 de minute de acţiuni întreprinse pentru salvarea vieţii bărbatului, acesta a fost scos nevătămat la suprafaţă, fiind preluat de SMURD şi de S.A.J., care i-au acordat îngrijiri şi l-au transportat de urgenţă la spital.

Sâmbătă, 22 iunie a.c., ora 10.36, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au fost solicitate, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Alexandru Odobescu, în apropierea fostului C.A.P., pentru salvarea, preluarea şi acordarea primului ajutor unei persoane de sex masculin, Vasile T., în vârstă de 45 de ani, care a fost acoperit aproape în întregime de un mal de pământ surpat, în timp ce săpa pentru amenajarea unei fântâni.

Bărbatul a fost surprins de malul mlăştinos (o cantitate considerabilă de mâl - apă cu pământ), în timp ce se afla în poziţia în genunchi, la o adâncime de aproximativ 1,5 metri. La sosirea echipajelor de salvare, persoana era în stare de conştienţă, fiind însă foarte panicată şi acoperită de mâl până aproape de nivelul căilor aeriene (nas şi gură). Paramedicii SMURD cu echipajul de descarcerare au asigurat cu cordiţe victima pentru ca aceasta să nu se afunde mai mult în mâl şi i-au administrat oxigen cu o mască.

Pompierii militari au salvat contra cronometru viata unui barbat peste care s a surpat un mal de pamant | imaginea 2 Pompieri militari încadraţi pe autospeciala de descarcerare, împreună cu localnicii au folosit lopeţi, cazmale şi găleţi pentru îndepărtarea unei cantităţi impresionante de mâl pentru a putea salva victima. S-au folosit de asemenea pentru salvare furtunuri de tip „C”, care au fost utilizate pentru prinderea şi extragerea bărbatului prins în nămol. La intervenţie a participat şi un subofiţer din tura liberă, plutonier major Andrei Marinel (acesta fiind din localitatea Alexandru Odobescu). După aproximativ 50 de minute bărbatul a fost scos la suprafaţă şi predat echipajelor de prim ajutor.

Paramedicii SMURD şi echipajul cu medic al S.A.J. Călăraşi au acordat primul ajutor bărbatului şi l-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Călăraşi.

Intervenţia, una complexă şi destul de dificilă, date fiind condiţiile în care s-a lucrat neîntrerupt, a fost condusă de către comandantul Detaşamentului de pompieri Călăraşi – mr. Adrian Păduraru şi de către ofiţerul la continuitate - cpt. Ruşcăreanu Ionel. Trebuie menţionat de asemenea că ajutorul localnicilor a fost mai mult decât bine venit în acest caz, fiind greu de îndepărtat în scurt timp marea cantitatea de mâl care presa corpul victimei.

Galerie imagini