România - câștigătoarea Campionatului Balcanic al Pompierilor
În perioada 31 mai - 1 iunie a.c., România a găzduit cea de-a VI-a ediţie balcanică a concursurilor cu tematică de pompieri, ce i-a avut ca protagonişti pe reprezentanţii serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Selecţionata României a ocupat locul I în clasamentul general, urmată de Bulgaria, Turcia şi Grecia.
Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu, a asigurat, în acest an, organizarea concursului, ediţia reunind pe lângă lotul reprezentativ al ţării noastre şi loturile naţionale ale Greciei, Turciei şi Bulgariei. Selecţionata României a ocupat locul I în clasamentul general, urmată de Bulgaria, Turcia şi Grecia.
Lotul pompierilor români a câştigat, de asemenea medalia de aur şi la probele: „scara de fereastră”, urmată de Bulgaria, Turcia şi Grecia; „ştafeta 4x100m”, urmată de Turcia, Bulgaria şi Grecia, respectiv „realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, urmată de Turcia, Bulgaria şi Grecia.
La proba „pista cu obstacole – 100m” selecţionata României a câştigat medalia de argint, aurul revenind echipei din Bulgaria, iar bronzul celei din Turcia.
Scopul întrecerii a urmărit pe de-o parte dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre pompierii profesionişti din ţările balcanice, iar pe de altă parte îmbunătăţirea pregătirii fizice şi îndemânarea profesională a competitorilor.
Pentru spiritul de fairplay şi modul profesionist de care au dat dovadă pe toată durata competiţiei, transmitem felicitări atât membrilor echipei României, cât şi celorlalte echipe participante.
Plt. maj. Stoiciu Ionuţ de la I.S.U. Călărași a devenit campion balcanic după ce a câştigat cea mai spectaculoasă probă „Scara de fereastră”
Trei cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi, împreună cu alţi 7 pompieri militari din ţară au reprezentat România la „Balcaniadă pompierilor” în cadrul concursurilor serviciilor profesioniste ale pompierilor militari, competiţie care s-a desfăşurat la Sibiu.
Pompierii călărăşeni care au făcut cinste imaginii inspectoratului şi judeţului, prin performanţele lor de până acum, multe la număr, şi continuă acest şir de succese, prin calitatea lor, de a fi reprezentanţi ai României, de această dată, într-o competiţie de mare anvergură, unde au luptat să ajungă pe cea mai înaltă a podiumului, într-o confruntare cu cei mai buni pompieri militari din Balcani sunt următorii: plutonier major Moraru Adrian; plutonier major Stoiciu Ionuţ şi plutonier Căciulă Răduţ.
După o perioadă de două săptămâni, în care toţi componenţi lotului naţional au fost convocaţi la Sibiu pentru susţinerea unor antrenamente dure şi a unei pregătiri intensive, au venit şi rezultatele, reprezentaţii României şi-au adjudecat titlul de campioni balcanici şi titulatura de „cei buni pompieri din această zonă a Europei”.
Cele 4 probe care compun concursurile profesionale ale pompierilor militari sunt: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Dispozitivul de intervenţie la motopompă”. La proba „Scară de fereastră”, cea mai spectaculoasă dintre cele patru, reprezentantul nostru, plutonier major Stoiciu Ionuţ Dumitru a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu un timp de 15,07 secunde, tot el fiind declarat, în urma rezultatelor obţinute, cel mai bun sportiv al competiţiei.
Inspectorul şef al I.S.U. Călăraşi, col. Popa Daniel Gheorghe, ne declara cu mare plăcere, la momentul în care echipa României era declarată campioană balcanică, faptul că este mândru că trei dintre cadrele I.S.U. Călăraşi, care au reprezentat cu mare cinste România la Balcaniadă, au obţinut locul I, după o luptă aprigă cu reprezentanţii unor ţări cu mare tradiţie în cadrul acestor concursuri profesionale ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, şi totodată are convingerea că sportivii noştri ne vor aduce foarte curând şi alte satisfacţii prin prestanţa lor.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.