Misiune de distrugere a muniţiei
În cursul zilei de miercuri, 17 iulie a.c., într-un poligon improvizat la periferia municipiului Miercurea-Ciuc, în zona abator (turbărie), s-a desfăşurat o acţiune de distrugere, prin explozie controlată, a muniţiilor neexplodate, identificate pe raza judeţului Harghita şi ridicate de către echipajul pirotehnic din cadrul I.S.U. Harghita, precum şi a materialelor pirotehnice şi a muniţiilor puse la dispoziţie de I.P.J. Harghita, respectiv Penitenciarul Miercurea-Ciuc şi anume:
- un proiectil perforant trasor 76 mm, descoperit în data de 22 mai a.c., în localitatea Cârţa;
- o grenadă defensivă, descoperită în data de 29.04.2013, în municipiul Topliţa;
- 5549 buc. materiale pirotehnice;
- 5 buc. grenade cu efect acustic;
- 5 buc. grenade cu efect lacrimogen.
Operaţiunea de distrugere a muniţiilor şi materialelor pirotehnice, începută la ora 09.30 şi coordonată de colonel Colceri Ioan, şeful Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei, s-a finalizat cu succes la ora 11.30.
Misiunea de distrugere a fost efectuată de specialistul pirotehnist din cadrul ISU “Oltul” Harghita – plt. adj. şef Bîrnoagă Adrian, în condiţii de maximă siguranţă, neînregistrându-se evenimente deosebite. S-a utilizat o cantitate de 2,6 kg TNT a 100 g cilindric, 2 capse detonante pirotehnice şi 3 ml fitil de amorsare.
La acţiunea de distrugere au mai participat procurorul Gâlcescu Dan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Miercurea-Ciuc şi cms. şef Mândru Marin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita.
De la începutul anului, au fost executate un număr de 6 operaţiuni de asanare şi distrugere de muniţie rămasă neexplodată din perioada celor două conflagraţii mondiale. În cadrul acestor misiuni, specialiştii piriotehnişti au identificat, ridicat, depozitat şi distrus în condiţii de siguranţă: două lovituri aruncător 82 mm, un proiectil perforant trasor 76 mm şi o grenadă defensivă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.