Pompierii în luptă cu apele
Precipitațiile abundente înregistrate pe raza județului Vaslui la începutul lunii iulie, i-a pus în alertă pe pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Podul Înalt”. Aceștia au intervenit cu operativitate în mai multe situații în care apele dezlănțuite au periclitat siguranța semenilor lor.
Intervenţii pentru evacuarea apei la Murgeni şi Băceşti
În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie a.c., un echipaj de pompieri de la Punctul de lucru Murgeni a intervenit cu o motopompă şi o autospecială pentru evacuarea apei din opt garsoniere situate la parterul unui bloc de locuinţe din oraşul Murgeni, precum şi din curtea imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 700 metri pătraţi.
Intervenţia pompierilor, care a început la ora 23.10 şi s-a finalizat la ora 01.45, a fost una dificilă având în vedere faptul că în curte apa acumulată măsura 80 de centimetri.
În dimineața zilei de luni, 1 iulie a.c., grupa operativă a Inspectoratului condusă de inspectorul şef col. Neculai Olaru s-a deplasat în localitatea Băceşti, acolo unde apa revărsată din râul Bârlad a inundat 12 locuinţe şi curţile acestora, precum şi 50 de hectare de teren agricol. Din locuinţele afectate au fost evacuate 35 de persoane şi 20 de animale. Zece pompieri de la Detaşamentul Vaslui şi Garda Negreşti, cu un autocamion şi trei motopompe au intervenit pentru evacuarea apei din locuinţele şi gospodăriile afectate.
Pompierii au intervenit pentru înălțarea digului de pe râurile Rebricea şi Bârlad
Echipajele de pompieri de la Detaşamentul Vaslui, împreună cu grupa operativă a inspectoratului, sub coordonarea inspectorului şef, col. Neculai Olaru au intervenit luni, 1 iulie a.c., începând cu ora 14.30, pentru înălţarea digului de pe râurile Rebricea şi Bârlad, în localitatea Buhăieşti.
Astfel, cei 35 de pompieri, sprijiniţi de un echipaj de jandarmi şi voluntarii din comună au încărcat peste 700 de saci cu pământ cu ajutorul cărora au consolidat şi înălţat digul în două puncte vulnerabile. Intervenţia s-a desfăşurat contracronometru, deoarece apa din râul Rebricea, adusă de unda de viitură, începuse să se reverse pe un teren aflat în imediata apropiere a Gării CFR din Buhăieşti.
Forţele de intervenţie au reuşit să înalţe digul cu ajutorul sacilor, să oprească revărsarea apei şi să protejeze gara şi locuinţele din apropiere. Intervenţia a presupus o mobilizare masivă de forţe şi s-a finalizat după mai bine de cinci ore.
Intervenţie a pompierilor la Bălteni
În dimineața zilei de marți, 2 iulie a.c., începând cu ora 07.40, 25 de pompieri de la Detaşamentul Vaslui şi grupa operativă a inspectoratului, conduşi de inspectorul şef, au intervenit pentru consolidarea digului de pe pârâul Buda, în localitatea Bălteni. Apa adusă de viitură s-a revărsat, inundând păşunile din apropiere şi punând în pericol o fermă de păsări. Pompierii au săpat două breşe în vederea scurgerii apei acumulate în apropierea fermei. Intervenţia pompierilor s-a finalizat în jurul orei 10.30.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.