Un pompier a căzut la datorie! A fost prins sub un mal de pământ în timp ce încerca să salveze viața altor oameni
Joi, 11 iulie a.c., în jurul orei 14.00, pompierii militari ialomițeni au intervenit pentru salvarea unor pesoane prinse sub un mal de pământ. În timpul acestei grele misiuni, pompierul plt. Gabriel Boitan din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia – Garda de intervenţie Feteşti și-a pierdut viața.
Doi muncitori care lucrau la săparea unui șanț pentru rețeaua de canalizare a municipiului Fetești au fost prinși sub un mal de pământ. Oamenii se asiguraseră împotriva surpării pământului în limita materialelor avute la dispoziție: niște garduri de protecție de cca 2 m înălțime. Din nefericire șanțul săpat era adânc de aproximativ 5 metri. La un moment dat, pământul de de-asupra gardurilor de protecție s-a surpat peste ei. În ajutorul lor au sărit prompt pompierii militari ai Gărzii Fetești. Unul din muncitori a fost scos rapid de sub pământ, conștient, el fiind prins oarecum mai ușor de surpare. Astfel, după ce pompierii au îndepărtat pământul de de-asupra lui, acesta s-a ridicat pe picioarele lui să iasă la suprafață. Celălalt, deși conștient, era acoperit daproape în totalitate de pământ, doar capul îi mai rămăsese afară.
Pompierii militari au procedat la asigurarea malului de pământ cu ajutorul unor panouri de lemn. În șanț au coborât 3 pompieri, asigurați cu cordeline pentru a-l salva pe muncitorul prins sub mal. În timpul acesta, o altă bucată de mal, din lateralul panourilor de protectie, s-a prăvălit peste ei. Pompierul aflat mai la suprafață a fost tras șî salvat urgent de camarazii lui. Au fost scoși și muncitorul și ceilalți doi pompieri. Cel de al treilea camarad însă, plt. Gabriel Boitan, a fost scos de sub pământ inconștient. Probabil greutatea pământului și a panourilor prăvălite odată cu surparea celei de a doua bucăți de mal, i-au cauzat lovituri incompatibile cu viața. Timp de o oră și 20 de minute s-au încercat manevre disperate de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost în zadar. Pompierul a căzut la datorie în timp ce a salvat viața semenilor săi.
Plt. Gabriel Boitan avea 42 de ani, era tatăl a doi copii, o fetiță de 3 anișori și un băiețel de 14. Lucra la ISU Ialomița ca servant, din 2008. Pe 1 august urma a fi avansat la gradul de plutonier major. Post-mortem va fi avansat la gradul de sublocotenent.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.