Chiripuci Iulian - portret de salvator
Duminică, 4 august a.c., ora 15.45, Detaşamentul ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 despre producerea unui accident rutier, în urma căruia un autoturism intrase într-un cap de pod, pe DN5 la km 46. Soarta sau poate buna întâmplare au făcut ca la nici două minute plutonierul adjutant Chiripuci Iulian - Şef GIS la Detaşamentul de Pompieri Giurgiu - care se întorcea cu familia din concediu, să treacă prin acea zonă.
Fără a zăbovi, pompierul militar a oprit imediat automobilul personal şi s-a îndreptat spre locul impactului pentru a recupera potenţialele victime. Utilizând o rangă, a spart geamul portierei din stânga faţă a autoturismului avariat, reuşind recuperarea şoferului, captiv între fiarele contorsionate ale maşinii din care începuse să iasă fum.
Şoferul de 23 de ani, un cetăţean bulgar de origine turcă, a fost transportat pe braţe de colegul nostru într-un loc sigur, cu puţin înainte ca incendiul izbucnit să cuprindă în totalitate autoturismul.
Prezenţa de spirit, calităţile native şi cele dobândite în multele misiuni de salvare pe care militarul le-a coordonat, au făcut ca tânărul bulgar să supravieţuiască. La faţa locului au ajuns în cel mai scurt timp şi echipajele Detaşamentului de Pompieri Giurgiu, cu autospeciala de descarcerare, ambulanţa SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă.
„Noi suntem cei aleşi să salvăm vieţi!”, le-a spus, cu mândrie, Iulian coechipierilor săi.
Înainte de toate, eroul nostru este un om obişnuit. Portretul de familie dezvăluie soţia şi cei doi copii (o fetiţă de 9 ani şi un băieţel de 1 an şi 3 luni), imagine de suflet regăsită în privirea semenilor aflaţi în dificultate.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.