Cinci persoane înecate în ultimele zile

Miercuri, 14 August 2013Suceava

Cinci persoane inecate in ultimele zile | imaginea 1 Duminică, 11 august, scafandrii Detaşamentului de Pompieri Suceava au recuperat trupurile a doi tineri, N.I. (20 ani) şi I.N.A. (19 ani), care s-au înecat în apele râului Suceava, pe raza localităţii Mihoveni. Având în vedere temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, numărul persoanelor care îşi petrec timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor şi lacurilor, este în continuă creştere.

Deoarece în mai puţin de o săptămână s-au confruntat cu cinci cazuri de înec, pompierii suceveni readuc la cunoştinţa populaţiei câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, cu scopul de a evita tragedii.

În primul rând, scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate. Este bine ca oamenii să nu se aventureze la scăldat dacă nu știu înota sau dacă nu au deprinderile necesare. Trebuie evitat înotul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere. Într-un râu există riscul de a nimeri în curenţi repezi de apă, cu vârtejuri, albia poate fi nămoloasă, cu plante sau pietre.

De asemenea, este interzis înotul în stare de ebrietate sau pe timp de noapte şi e de preferat să se evite folosirea saltelelor cu aer, a camerelor de cauciuc sau a scândurilor.

Cinci persoane inecate in ultimele zile | imaginea 2 Pentru că tragediile cele mai mari sunt atunci când copiii se îneacă, părinţii trebuie să supravegheze în permanenţă comportamentul micuţilor lângă şi în apă. Să nu-i lase nicio clipă singuri.

Nu în ultimul rând, se recomandă evitarea scăldatului în zone în care, anterior, se știe că s-au mai produs incidente. 

Ţinând cont de faptul că majoritatea arealurilor nu sunt amenajate şi marcate corespunzător, pericolul de înec şi accidente este iminent. În acest sens, pompierii recomandă consiliilor locale să amplaseze semne de atenţionare (pancarte) cât mai vizibile, inscripţionate cu mesajul „Pericol de înec” de-a lungul cursului de apă de pe raza localităţii, unde sunt locuri de scăldat.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.