Persoană înecată în Olt

Joi, 29 August 2013Vâlcea

Persoana inecata in Olt | imaginea 1 Marți, 27 august a.c., la ora 11.03, membrii Echipei de Căutare - Salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al judeţului Vâlcea au intervenit pentru aducerea la mal a unei persoane căzută în râul Olt, în zona din imediata apropiere a străzii Libertăţii din Râmnicu Vâlcea.

Pentru aducerea la mal a victimei, angajaţii inspectoratului au intervenit cu ajutorul unei bărci pneumatice. Imediat ce au ajuns la mal, membrii echipajului SMURD sosiţi la faţa locului, precum şi cei ai echipajului de pe ambulanţă au început manevrele de resuscitare.

Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru aducerea la viaţă a persoanei în cauză, medicul de la ambulanţă declarând decesul. În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul se numea Eugen C., avea 59 de ani, iar cu puţin timp înainte, acesta fusese văzut de un pescar stând pe malul râului Olt. La scurt timp, tot pescarul, l-a observat pe bărbat plutind la suprafaţa râului, moment în care a sunat pentru ajutor la 112.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.