Restaurant în flăcări
Sâmbătă, 4 august a.c., dimineaţa în jurul orei 3.00, I.S.U. „A.D.Ghica” al judeţului Teleorman, a fost anunţat prin apelul unic de urgenţă 112 de manifestarea unui incendiu la Restaurantul „Roşu” situat în pădurea Vedea din Alexandria.
La sosirea echipajelor de intervenţie focul se manifesta în restaurant și la acoperişul acestuia pe o suprafaţă de cca 600 mp. Din cauza construcției în mare parte din material lemnos şi existenţa unei mari cantităţi de material combustibil focul s-a extins cu repeziciune şi la acoperişul mansardat al hotelului. Pompierii au deplasat toate forţele existente în cadrul Detaşamentului Alexandria reuşind după două ore de luptă, stingerea focului. Din cauza amplorii incendiului a fost necesară chemarea de forţe suplimentare din cadrul subofiţerilor din turele libere, iar alimentarea cu apă s-a făcut din râul Vedea cu ajutorul motopompei din dotarea pompierilor.
Focul a distrus acoperişul din lemn, acoperit cu țiglă ceramică şi carton bituminat, plafonul fals din lemn, mobilierul din restaurant și instalațiile și aparatele situate în acesta.
Prin intervenţia pompierilor s-a reuşit salvarea camerelor hotelului situate la parter, etajul 1 şi 2 cu mobilierul existent în acestea, sala de evenimente şi terasa restaurantului.
Cauza probabilă se pare ca ar fi un scurtcircuit la un aparat electric aflat sub tensiune. La eveniment au participat 4 autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, 3 ofiţeri şi 27 subofiţeri.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.