Zeci de autoturisme şi acoperişuri de bloc avariate în timpul furtunii în municipiul Deva
Luni, 26 august a.c., în intervalul de timp aflat sub incidenţa codului galben de fenomene meteo periculoase, caracterizat de vânt puternic şi precipitaţii de peste 20 litri pe metru patrat, 7 acoperişuri de bloc, construite din lemn şi tablă, au fost smulse de vânt, 15 copaci au fost rupţi şi 11 autoturisme avariate.
Mai mult, 16 balcoane au suferit avarii generate de acoperişurile, dislocate de rafalele de vânt, care au fost purtate prin aer, chiar şi 60 de metri, şi izbite de blocurile situate paralel.
Furtuna a afectat cartierele situate în nord-vestul municipiului Deva producând efecte negative pe străzile Minerului, Mihai Eminescu, Bejan, Nicolae Bălcescu, Scărişoara, 22 Decembrie, precum şi pe aleile Crişului, Armatei şi Corvinului.
În operaţiunile de îndepărtare a efectelor produse de fenomenele meteo periculoase au fost implicate 4 echipaje de pompieri de la Detaşamentul din Deva şi alte 4 echipe de la Primăria Municipiului Deva. Echipele de intervenţie au acţionat cu motofierăstraie şi utilaje aflate în dotarea autospecialelor pentru degajarea copacilor de pe carosabil sau autoturisme şi pentru îndepărtarea tablei şi materialului lemnos.
Din fericire, în timpul furtunii, nicio persoană nu a fost rănită.
Un echipaj de pompieri de la Detaşamentul din Deva a răspuns solicitării locatarilor din blocul situat pe strada Scărişoara, care a rămas,fără o parte din acoperişul smuls de rafalele de vânt. Deoarece, elemente din lemn şi tablă, aflate în compunerea acoperişului, riscau să se desprindă şi să cadă în stradă pe maşini sau chiar trecători, echipa de intervenţie a îndepărtat materialele instabile, de pe o suprafaţă de aproximativ 30 metri patraţi.
Tot în municipiul Deva, pompierii au acţionat cu motofierăstraie pentru tăierea unui copac care s-a prăbuşit pe copertina unui magazin alimentar situat pe strada Nicolae Bălcescu.
Un alt echipaj al Detaşamentului din Deva a fost implicat în acţiunea de degajare a unui pom prăbuşit pe acoperişul şcolii din Sântuhalm, reuşind să reducă pagubele la nivelul câtorva ţigle şi elemente din lemn din structura acoperişului.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.