Incendiu la magazia unei societăţi comerciale

Luni, 23 Septembrie 2013Bihor

Incendiu la magazia unei societati comerciale | imaginea 1 În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, 21 spre 22 septembrie a.c., în jurul orei 00.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu pe strada Octavian Goga din municipiul Oradea. La adresa indicată, au fost mobilizaţi doi ofiţeri şi 12 subofiţeri pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, precum şi echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea şi cel de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

În urma executării recunoaşterii, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta violent la o construcţie de lemn dezafectată şi la magazia unei societăţi comerciale, aflată în continuarea celei dintâi, existând pericolul extinderii acestuia la o brutărie situată la mai puţin de cinci metri de construcţiile afectate de flăcări.

Forţele de intervenţie au procedat cu operativitate la căutarea-salvarea eventualelor victime surprinse de incendiu în cele două construcţii, acţionând concomitent cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi protecţia clădirii situate în imediata vecinătate.

Incendiu la magazia unei societati comerciale | imaginea 2 Organizarea stingerii pe două sectoare a dus la stoparea dezvoltării incendiului la clădirea aflată în imediata proximitate şi la lichidarea acestuia. Acţiunea de stingere a fost îngreunată de existenţa numeroaselor materiale combustibile depozitate în magazia societăţii comerciale (lăzi de plastic şi folie polipropilena), ce au favorizat dezvoltarea pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajarea unei cantităţi mari de gaze toxice şi de fum ce a redus mult vizibilitatea. Pompierii militari au localizat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia.

Cercetările preliminare au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în interiorul construcţiei dezafectate.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars construcţia de lemn dezafectată, aproximativ 25 metri pătraţi acoperiş magazie, circa 500 lăzi de plastic şi aproximativ 300 kilograme folie polipropilena.

Pompierii militari au reuşit să împiedice extinderea flăcărilor la brutăria aflată în apropiere, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.