Locuință cuprinsă de flăcări
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit pe strada Viitor, pentru lichidarea unui incendiu, care se manifesta violent şi cu fum dens la nivelul unei locuinţe şi ameninţa să se extindă şi la imobilul învecinat. Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarei, care a schimbat butelia de la aragaz şi a verificat dacă iese gaz cu un băţ de chibrit, provocând o explozie.
Pompierii profesionişti au reuşit în acest caz să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 de lei şi au eliminat în timp optim riscul de propagare a arderii la alte imobile
Joi, 12 septembrie a.c., ora 12.42, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza localităţii, pe strada Viitor, la nr. 52, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei locuinţe, proprietate individuală, aparţinând Elenei G. (în vârstă de 70 de ani). La sosirea echipajelor profesioniste de stingere, incendiul se manifesta violent şi cu fum dens la nivelul bucătăriei locuinţei şi se propagase la acoperişul casei şi la acoperişul imobilului învecinat, la nr. 56.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarei, care a schimbat butelia de la aragaz şi a verificat dacă iese gaz cu un băţ de chibrit. Nefericita încercare a femeii în vârstă de 70 de ani a produs o explozie, gazul emanat de butelie s-a aprins şi astfel au luat foc mai multe elemente combustibile din bucătărie. Ulterior, femeia a încercat să scoată butelia aprinsă din bucătărie, însă din cauza arsurilor pe care le-a suferit la nivelul membrelor superioare, a scăpat-o şi a ieşit din casă alertând vecinii. Un echipaj S.A.J. a intervenit, i-a acordat primul ajutor persoanei şi a transportat-o la spitalul din Călăraşi.
Trei echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând rapid pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ trei ore şi 15 minute. În urma incendiului au ars: o butelie, aparatură electrocasnică, elemente de mobilier din bucătărie, materiale textile şi plastice şi acoperiş din lemn învelit cu tablă pe o suprafaţă de aproximativ 50 metri pătraţi (la Elena G.) şi acoperişul din lemn al locuinţei vecine, pe o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi.
Valoarea pagubelor a fost estimată la valoarea de 25.000 de lei, echipajele profesioniste de stingere reuşind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 de lei, totodată limitându-se posibilitatea extinderii incendiului la locuinţa învecinată şi la celelalte bunuri materiale aflate în imediata apropiere.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.