Accidente grave la foc automat!
În seara zilei de luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orei 19:45, pompierii militari ai Detașamentului Salonta au intervenit la două accidente rutiere produse pe DN79, drum ce face legătura între municipiile Oradea și Salonta. Accidentele s-au produs la doar câteva minute și la doar câțiva kilometri distanță unul de celălalt. În urma evenimentelor, circulația rutieră pe DN79 a fost blocată.
Primul accident a fost anunțat la ora 19:45. Pe drumul ce leagă municipiul Salonta de municipiul Oradea, între localitățile Inand și Gepiu, la kilometrul 94 șoferul unui autoturism a fost acroșat de plugul unui tractor și proiectat pe contrasens unde s-a izbit de o autocisternă. Echipajul de prim-ajutor al Detașamentului de Pompieri Salonta a acordat primul ajutor calificat șoferului autoturismului și l-au predat echipajului de terapie intensivă mobilă care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Bihor.
La ora 20:30, în timp ce militarii se întorceau de la accidentul din apropierea localității Gepiu, la nici 5 kilometri distanță, pe DN79 la kilometrul 90, se petrecuse un alt accident rutier: un autotren cu două vagoane, părăsind partea carosabilă și ieșind în decor. Pompierii militari au acordat primul ajutor șoferului autotrenului, acesta refuzând transportul la spital. Totodată, militarii au asigurat și măsurile PSI pentru evitarea izbucnirii unui incendiu în urma accidentului.
Mai trebuie să menționăm doar că aceste intervenții ale militarilor s-au desfășurat în condiții dificile, pe întuneric, pe o ploaie rece și densă. Dar, așa cum ne-au obișnuit întotdeauna, pentru pompieri primează misiunea îndeplinită cu succes spre binele semenilor lor.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.