În doar câteva ore, două accidente grave de circulație pe șoselele bistrițene

Vineri, 01 Noiembrie 2013Bistrița-Năsăud

In doar cateva ore  doua accidente grave de circulatie pe soselele bistritene | imaginea 1 Vineri, 1 noiembrie 2013, la ora 00.20, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat, prin intermediul numărului de urgenţă unic 112, despre producerea unui accident rutier la ieşire din oraşul Beclean, spre municipiul Bistriţa, pe DN17.

Un autocamion ce se deplasa spre municipiul Bistrița, a intrat în coliziune cu un autotren care staţiona pe marginea părţii carosabile. În urma impactului extrem de violent, cabina autocamionului în care se aflau două persoane a fost puternic avariată, mai ales în partea dreaptă, zonă în care se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani.

În momentul în care salvatorii au ajuns la locul solicitării, conducătorul auto era ieşit din autocamion, neprezentând leziuni, iar pasagerul din dreapta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Pentru a putea permite accesul echipajelor medicale către acesta, pompierii militari au fost nevoiţi să tracteze autocamionul 5 m în spate şi să îndepărteze mai multe elemente de caroserie.

In doar cateva ore  doua accidente grave de circulatie pe soselele bistritene | imaginea 2 Joi, 31 octombrie a.c., la ora 17.58, Garda de Intervenţie Beclean a fost anunțată cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localităţii Cristeştii Ciceului, pe DN 17. Modulul SMURD, compus dintr-o autospecială de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă, împreună cu un echipaj aparţinând SAJ Bistriţa – Năsăud s-au deplasat de urgență la locul solicitării.

Un autoturism a părăsit partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod. La sosirea echipajelor la locul intervenției, pasagerul din dreapta, o persoana de sex feminin, în vârstă de 56 ani, era ieșit din autoturism. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a rămas încarcerat. Salvatorii au executat mai multe manevre pentru a-l extrage rapid şi preda echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. În momentul preluării, bărbatul era inconştient, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa. Cealaltă victimă, politraumatizată, a fost preluată de echipajul aparţinând SAJ Bistriţa – Năsăud şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.