Autoutilitară în flăcări
În dimineaţa zilei de miercuri, 12 martie a.c., în jurul orei 08.50, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au fost mobilizate pe strada Nufărului din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară ce transporta deşeuri de carton şi hârtie.
În momentul sosirii forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului, în aproximativ cinci minute de la primirea apelului pe 112, flăcările se manifestau cu violenţă la nivelul cabinei şi benei autovehiculului. Pompierii militari au finalizat operaţiunea de localizare şi lichidare a incendiului în aproximativ 15 minute, procedând ulterior la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect sau cu izolaţia deteriorată, s-a soldat cu arderea autovehiculului în proporţie de 90%, compartimentul motor al autoutilitarei, nefiind afectat de flăcări. Din fericire, niciunul dintre cei doi ocupanţi ai cabinei nu a fost rănit.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.