Mr.ing. Lucian-Vasile Mihoc este noul inspector-șef al ISU Timiș

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014Timiș

Mr ing  Lucian Vasile Mihoc este noul inspector sef al ISU Timis | imaginea 1 Prin ordin al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu data de 1 aprilie 2014 mr. ing. Lucian – Vasile Mihoc este numit în funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Banat" al judeţului Timiş.

Numirea în funcţie s-a realizat în cadrul unei ceremonii militare, desfăşurate sub comanda domnului colonel ing. Mugurel-Ioan STANOV, împuternicit prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din România. Acesta i-a adus felicitări noului comandant pentru promovarea examenului şi numirea în funcţie şi i-a urat succes în activitatea de gestionare a situaţiilor de urgenţă. La eveniment au participat şi prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu şi vice-preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin-Ionel Dobra, care l-au asigurat pe noul comandant de tot sprijinul pentru o bună colaborare interinstituţională.

Galerie imagini