SMURD - 5 ani de activitate
Totul a început în urmă cu 5 ani, când pe 05 iunie 2009, 2 (două) ambulanţe tip B au fost repartizate Detaşamentului de Pompieri Târgovişte şi Detaşamentului de Pompieri Titu. Aceasta este data de naştere a Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) - Dâmboviţa, care a fost operaţionalizat la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa.
În primii 3 ani de funcţionare SMURD Dâmboviţa acoperea doar municipiul Târgovişte, oraşul Titu şi zonele limitrofe acestora. Era necesară extinderea serviciului SMURD în judeţ, existând, la acel moment, zone şi localităţi care nu dispuneau de un serviciu de ambulanţă. După eforturi şi demersuri susţinute, în luna ianuarie 2012 s-a reuşit extinderea acestui serviciu în oraşele Moreni, Pucioasa şi Găeşti, urmând ca un an mai târziu, în luna ianuarie 2013, SMURD-ul să fie operaţionalizat în oraşul Fieni şi comunele Corneşti, Voineşti şi Potlogi.
Din luna februarie 2013, SMURD Dâmboviţa, prin cele 9 (nouă) ambulanţe SMURD (de la subunităţile de intervenţie din Târgovişte Titu, Moreni, Pucioasa, Găeşti, Fieni, Potlogi, Voineşti şi Corneşti), alături de Serviciul de Ambulanţă Judeţean, asigură servicii medicale de urgenţă, acoperind tot teritoriul judeţului, ceea ce înseamnă o micşorare a timpului de răspuns la intervenţii, o creştere a capacităţii de intervenţie şi a calităţii serviciilor medicale oferite cetăţenilor dâmboviţeni. Începând cu data de 04 iulie 2011, în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” Dâmbovița, la sediul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, funcţionează Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, unde se organizează şi desfăşoară ”Cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare” pentru personalul din structurile M.A.I.
În cei 5 ani de activitate, SMURD Dâmboviţa a intervenit la 21.706 cazuri, acordând ajutor medical de urgenţă sau descarcerare la 21.424 persoane (19.699 adulţi şi 1725 copii). Timpul mediu de răspuns al SMURD a fost în această perioadă de 9,2 minute, iar timpul mediu de intervenţie de 25,8 minute. Timpul mediu de răspuns în mediul rural a fost de 12,6 minute, iar în mediul urban a fost de 4,2 minute. Dacă acum 5 ani, tinereţea şi lipsa de experienţă în activitatea prespitalicească a subofiţerilor paramedici, care încadrau atunci cele 2 (două) ambulanţe SMURD, nu a fost un impediment în activitatea desfăşurată, acestea fiind compensate cu dorinţa de perfecţionare şi autodepăşire, şi mai ales cu dragostea faţă de oameni, cu dorinţa de a le veni în ajutor atunci când au nevoie şi a le salva viaţa atunci când aceasta le este pusă în pericol, în prezent cele 9 (nouă) ambulanţe SMURD sunt încadrate cu paramedici, absolvenţi ai cursurilor de formare în acordarea primului ajutor medical calificat, adevăraţi profesionişti care au căpătat experienţă în miile de intervenţii „soldate” cu mii de vieţi salvate.
Aceştia sunt paramedicii SMURD, oameni cu care ne mândrim, sunt salvatorii noştri în ţinută „roşie ca focul”, care lucrează pe timp de zi sau noapte, pe caniculă sau ger, pe ninsoare, vânt sau ploaie, indiferent de condiţii, făcându-şi meseria ca adevăraţi profesionişti. Ca o răsplată a muncii lor, în data de 24 septembrie 2010, cu prilejul aniversării a 20 ani de la înfiinţarea SMURD în România, în municipiul Tg.Mureş, paramedicii dâmboviţeni au primit drapelul SMURD pe care îl poartă cu mândrie la toate festivităţile la care participă. Profesionalismul paramedicilor SMURD dâmboviţeni, de care dau dovadă pe timpul acţiunilor reale de intervenţie, s-a concretizat şi în competiţii. Astfel, la prima ediţie a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordarea Primului Ajutor Calificat (desfăşurată în perioada 03 - 05 septembrie 2012, pe stadionul ASTRA din municipiul Ploieşti), echipajul de paramedici de la I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa s-a clasat pe locul III la proba de acordare a primului ajutor calificat, un rezultat care ne onorează şi ne dă mari speranţe pentru viitor.
Împlinirea a cinci ani de la operaţionalizarea SMURD Dâmboviţa constituie, pentru noi toţi, un prilej de ne exprima admiraţia şi preţuirea, mulţumindu-le tuturor paramedicilor care încadrează echipajele SMURD, pentru profesionalismul şi devotamentul de care au dat dovadă în nobilele misiuni de salvare a vieţilor omeneşti, urându-le viaţă lungă, multă sănătate şi putere de muncă.
LA MULŢI ANI !
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.