Căpitanul Vlad Marius Emilian - noul comandant al Detașamentului de Pompieri Arad

Vineri, 02 Iunie 2017Arad
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Cpt. Vlad Marius Emilian Începând de joi, 1 iunie a.c., în urma susţinerii şi promovării unui concurs, Căpitanul Marius Vlad Emilian este comandantul Detașamentului de Pompieri Arad. El ocupă funcţia rămasă vacantă în urmă cu aproximativ şase luni, odată cu pensionarea fostului comandant, Colonelul Iustin Marşieu.

Căpitanul Marius Vlad este militar în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al județului Arad, încă din anul 2001. A fost subofiţer, şef Gardă de Intervenţie şi Stingere, mai apoi ofiţer III în cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad. Ulterior a ajuns ofiţer I şi ofiţer specialist II în cadrul Serviciului de Prevenire a Incendiilor din cadrul inspectoratului arădean.

Din 1 iunie 2017, Căpitanul Marius Vlad este noul șef al militarilor pompieri de la Detaşamentul Arad. Redacția Agenda Pompierului îi urează mult succes la comanda pompierilor arădeni și, având în vedere parcursul frumos al carierei, treaptă cu treaptă, avem încredere că va reuși să conducă unitatea echilibrat și armonios, fiind alături de cei din linia întâi și ridicându-se la înălțimea așteptărilor evidente din partea unei unități de pompieri de elită precum Detașamentul Arad. Audacia et devotio!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.