Pensie lungă şi fericită! Respect, Plutonier adjutant Hajdu Dan!
Sursa Foto: ISU Prahova
Vineri, 19 aprilie, a.c., după ce mai bine de 22 de ani a servit Patria cu credință, curaj și devotament, sub semnul Armei pompierilor, a venit vremea ca domnul plutonier adjutant Hajdu Dan să se retragă din rândul cadrelor active.
În cadrul unei ceremonii festive desfășurate la Detașamentul de Pompierii Câmpina, colegii au avut ocazia să-şi exprime aprecierea pentru întreaga activitate desfășurată și pentru profesionalismul de care a dat dovadă în decursul anilor. Pentru el, echipa și camarazii de armă au reprezentat a doua familie, de aceea aceste momente au fost cu atât mai emoționante.
Colegii îi doresc ca pensionarea să fie o perioadă specială, cu multe realizări pe plan personal. Să fie sănătos, să se bucure de familie, de cei dragi și de fiecare zi din viață. Felicitări pentru frumoasa carieră militară!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.