Pensie lungă şi fericită! Respect, Plutonier adjutant șef Gheorghe Florentin!
Sursa Foto: ISU Călărași
Joi, 4 aprilie, a.c., la Secția de Pompieri Dragalina, Plutonierul adjutant șef Gheorghe Florentin a ieșit la pensie în aplauzele colegilor.
După ce mulți ani la rând a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul Armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, plutonierul adjutant şef Gheorghe Florentin a ieșit la pensie, fiind felicitat de toţi colegii săi din Secția de pompieri Dragalina şi de comanda unităţii
Într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Secției Dragalina, pompierii s-au despărțit în această zi de unul dintre colegii lor de arme, plutonier adjutant şef Gheorghe Florentin, care, după o lungă activitate depusă în slujba țării în nobila misiune de a salva vieţile semenilor şi bunurile acestora, se retrage pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi. Inspectorul Șef al I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași l-a felicitat pe pompierul militar, căruia i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității şi, desigur, i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.
Și colegii din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași îi doresc celui mai tânăr pensionar al lor să aibă parte de multă sănătate şi pensie lungă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.