Pensie lungă şi sănătate! Respect, Plutonier major Barbu Traian!
Sursa Foto: ISU Teleorman
Luni, 30 septembrie, a.c., plt. maj. Barbu Traian, subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, a trecut în rezervă cu drept la pensie după o carieră de peste 28 de ani în slujba semenilor.
Activitatea a început-o în anul 1991, în cadrul aceleași subunități de pompieri, în calitate de militar angajat pe bază de contract, ca mai apoi, în anul 2005, să ocupe o funcție de subofițer operativ și ulterior de comandant echipaj și conducător autospeciale.
Coordonatele întregii sale cariere, cu sute de intervenții la activ, definesc profilul acestui salvator de excepție al unității, care a dăruit totul meseriei, profund implicat și atașat de subunitatea în care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității, dar mai ales dedicat oamenilor.
Colegii îi mulțumesc pentru că a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul Armei pompierilor, purtând cu mândrie, zi de zi, uniforma militară, cu o activitate bogată, cu intervenții nenumărate, cu rezultate foarte bune obținute în misiunile desfășurate și sunt convinși că, în continuare, va ajuta membrii comunității din care face parte.
Cu prilejul pensionării, aceştia îi transmit multă sănătate, împliniri, zile liniștite, bucurii alături de familie și prieteni, dar și o PENSIE cât mai lungă!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.