Pensie lungă şi sănătate! Respect, Plutonier adjutant-șef Markos Tibor!
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
30 de ani și 4 luni în slujba comunității din Gheorgheni și în serviciul militar…Intervenții, probabil câteva sute, dacă nu chiar mii…30 de ani în care a servit Patria cu devotament, curaj și
credință, purtând cu mândrie zi de zi haina militară, așa cum l-a învățat tatăl său.
Însă marţi, 1 septembrie a.c., Plutonierul adjutant-șef Markos Tibor, șef gardă de intervenție în cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, a predat echipamentul care l-a ajutat în cei peste 30 de ani de carieră de pompier-salvator să salveze vieţi! Din această zi, va începe o nouă etapă a vieţii şi va avea un nou statut…acela de militar în rezervă!
Colonel Stelian Cimpoeșu, Inspector-șef al ISU Harghita, a citit ordinul de trecere în rezervă a pompierului harghitean și i-a înmânat o Diplomă de Onoare, în prezența camarazilor săi. Mulţi dintre colegii lui de tură, tineri, i-au fost discipoli, iar de la el au avut de învăţat dăruirea şi pasiunea pentru această meserie!
Reprezentanţii ISU Harghita îi doresc ca pensionarea să fie o perioadă specială, cu multe realizări pe plan personal. Să fie sănătos, să se bucure de familie, de cei dragi și de fiecare zi din viață. Felicitări pentru frumoasa carieră militară!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.