Pensie lungă şi sănătate! Respect, Plutonier adjutant-şef Ilie Dumitru!

Marți, 22 Decembrie 2020Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Pensie lunga si sanatate  Respect  Plutonier adjutant sef Ilie Dumitru | imaginea 1 Sâmbătă, 19 decembrie a.c., la Garda de Intervenţie Chiselet, Plutonier adjutant-şef Ilie Dumitru a ieșit la pensie în aplauzele camarazilor.

După ce mulți ani la rând a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul de foc al Armei Pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, Plutonier adjutant-şef Ilie Dumitru a ieșit la pensie la vârsta de 54 de ani.

Într-o atmosferă plină de emoție, la Garda de Intervenţie Chiselet, pompierii militari s-au despărțit de unul dintre camarazii lor de arme, care, după o lungă activitate depusă în slujba țării, s-a retras pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie lungă şi liniștită alături de cei dragi.

Ştiţi cum se spune, că pompierii militari sunt acei bărbaţi puternici, curajoşi şi echilibraţi, care, de obicei, intervin acolo de unde oamenii obişnuiţi fug, dar tot oameni sunt şi pompierii, şi au un suflet mare şi sunt sensibili, după toate câte au văzut în lunga lor activitate profesională, dar nu prea vor să lase să se vadă asta. Mai puţin în astfel de momente, cum ar fi cel al ieşirii la pensie, când toţi colegii te aplaudă şi-ţi urează să te bucuri de pensie lungă… Da! Este vorba de emoţie în stare pură!

Inspector-şef al I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași – Colonel Păduraru Adrian Iulian - l-a felicitat pe plutonierul adjutant-şef Ilie Dumitru pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității şi i-a urat să se bucure de multă sănătate și pensie îndelungată.

Și camarazii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași îi doresc colegului lor să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie lungă.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.