Pensie lungă şi sănătate! Respect, Plt. adj.-şef Bucur Dănuţ şi Plt. adj. Pleşea Gheorghe!

Luni, 19 Iulie 2021Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Pensie lunga si sanatate  Respect  Plt  adj  sef Bucur Danut si Plt  adj  Plesea Gheorghe | imaginea 1 Vineri, 16 iulie a.c., la reşedinţa inspectoratului, Plt. adj.-şef Bucur Dănuţ şi Plt. adj. Pleşea Gheorghe au ieșit la pensie în aplauzele colegilor.

După ce mulți ani la rând au servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul de foc al Armei Pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, Plutonier adjutant-şef Bucur Dănuţ şi Plutonier adjutant Pleşea Gheorghe au ieșit la pensie.

Într-o atmosferă plină de emoție, în sala de conferinţe de la reşedinţa inspectoratului, pompierii s-au despărțit de doi dintre colegii lor de arme, care după activitate considerabilă depusă în slujba țării, se retrag pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.

Colonel Păduraru Adrian Iulian – Inspector-şef al I.S.U. „Barbu Știrbei” al județului Călărași - i-a felicitat pe Plutonierul adjutant-şef Bucur Dănuţ şi pe Plutonier adjutant Pleşea Gheorghe, cărora le-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o în cadrul unității, le-a urat desigur să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.

Și camarazii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași le doresc colegilor proaspăt pensionaţi să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie cât mai lungă!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.