Pensie lungă şi sănătate! Respect, Plutonier adjutant-șef Dibu Liviu!
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
O carieră sub semnul modestiei! “Caută o echipă care să te provoace şi să te inspire, petrece mult timp cu ei şi asta te va schimba definitiv”.
Cu toţii ştim despre munca în echipă, cooperare şi înţelegere reciprocă. Iar în familie, aceste lucruri sunt mereu o lecţie nouă, locul unde devenim mai buni. Pentru Plutonier adjutant-șef DIBU LIVIU, Secția de Pompieri Huși a fost ca o a doua familie: locul unde a fost pregătit, şi-a făcut datoria la care s-a angajat şi a transmis mai departe secretele meseriei. Tocmai de aceea, MOMENTUL RETRAGERII DIN ACTIVITATE se dovedeşte a fi greu.
Plt. adj. Dibu Liviu a fost încadrat în anul 2006 ca și conducător auto la Secția de Pompieri Huși. În perioada 2011-2015, a fost încadrat în cadrul ISU Iași, revenind ulterior la Huși. În această perioadă, a participat la foarte multe intervenţii de stingere, descarcerare şi prim-ajutor medical.
Chiar şi în utima zi, a participat la incendiu de apartament în Huși, un autoturism care a luat foc în Tătărani și un mânz salvat din puț la Pădureni: pentru cei tineri tot atâtea ocazii de a învăța, pentru Liviu locuri de rămas bun. “Pentru că doar prin muncă, dăruire și profesionalism poate fi câștigat respectul colegilor” - sunt mai mult decât vorbele unui pompier, este predarea ștafetei către tânăra generație.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.