Avansări în grad la ISU Mehedinți
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti
În cadrul tuturor subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Drobeta” al județului Mehedinţi, vineri, 30 iulie a.c., au avut loc ceremoniale militare, organizate cu prilejul înaintării în grad la termen a 110 salvatori mehedințeni.
La sediul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, noile grade le-au fost înmânate pompierilor de către Inspectorul-șef al ISU Mehedinți, Colonelul Florentin Dragomir, care a și condus activitatea, în timp ce la celelalte subunităţi, avansările în grad au fost făcute de către șefii de servicii din cadrul inspectoratului.
Astfel, 110 salvatori, dintre care opt ofițeri şi 102 subofițeri, au fost avansaţi în gradul următor. Dintre cei opt ofițeri, doi au primit gradul de colonel, unul gradul de locotenent-colonel şi alţi cinci gradul de locotenent.
Cei 102 subofițeri pompieri avansați la termen au primit noile grade după cum urmează: 11 gradul de plutonier adjutant şef, 72 gradul de plutonier adjutant, opt gradul de plutonier major şi 11 gradul de plutonier.
Inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” le-a mulțumit colegilor pentru munca depusă în sprijinul cetățenilor și i-a felicitat pentru profesionalismul dovedit în îndeplinirea misiunilor încredințate.
Totodată, le-a reamintit că, odată cu avansarea, cresc și responsabilitățile. De asemenea, le-a cerut să le fie aproape tinerilor pompieri și să le împărtășească tainele acestei meserii, care este una vocațională.
Reprezentanţii ISU Mehedinţi le urează succes colegilor lor în parcurgerea tuturor etapelor specifice carierei militare.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.