Respect, Plt. adj.-șef Ghincea Cornel - Salvatorul de Onoare al anului!

Marți, 06 Decembrie 2022Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Respect  Plt  adj  sef Ghincea Cornel   Salvatorul de Onoare al anului | imaginea 1 Plutonierul adjutant-șef Ghincea Cornel, din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, este “Salvatorul de Onoare al anului”.

Insigna onorifică i-a fost acordată cu ocazia Zilei Naționale a României, prin ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Acesta s-a remarcat prin performanțe profesionale deosebite, a dat dovadă de curaj, promptitudine și stăpânire de sine atunci când viața unei fetițe din Adunații Copăceni a fost în pericol.

O poveste emoționantă, trăită și spusă de un pompier care a fost în locul potrivit, la momentul potrivit: „Eram în Adunații-Copăceni, cu treabă. Mă oprisem de vorbă cu cineva și la un moment dat, am auzit țipete dintr-o curte. Era o bunică, ce avea un copil în brațe”, povestește Cornel.

“Ajutați-mă, vă rog! Fetița nu respiră! Nu știu ce să îi mai fac!”, striga femeia disperată. A intrat imediat în curte și a luat copilul în brațe. „Atunci am văzut că era inertă. Nu respira și era vânătă. Primul meu gând a fost acela că s-a înecat cu ceva și am început manevrele ce se aplică în caz de obstrucție a căilor respiratorii.

Ca paramedic SMURD știam că trebuie acționat cât mai repede. Secundele mi s-au părut atât de lungi și tot ce îmi doream era ca fetița să reacționeze. O așezasem cu pieptul în palma mea când i-am simțit inima bătând, iar când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ. Nu pot descrie în cuvinte acea senzație…“, își amintește Cornel.

Plutonierul adjutant-șef Ghincea Cornel este pompier din anul 2007, fiind un exemplu pentru colegii săi.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.