Pensie lungă și sănătate! Respect, Plutonier adjutant-șef Stoica Marian Florin!

Duminică, 21 Mai 2023Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Pensie lunga si sanatate  Respect  Plutonier adjutant sef Stoica Marian Florin | imaginea 1 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐢𝐞𝐫ă 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫ă 𝐥𝐚 î𝐧ă𝐥ț𝐢𝐦𝐞, 𝐩𝐞 𝐦ă𝐬𝐮𝐫𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 𝐩𝐥𝐭. 𝐚𝐝𝐣.-ș𝐞𝐟 𝐒𝐓𝐎𝐈𝐂𝐀 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧.

În anul 1997 a absolvit cursurile Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești și a fost repartizat ca subofițer în cadrul Grupului de Pompieri „General Nicolae Cena” Caraș-Severin.

Începând din anul 1999 și până în momentul trecerii în rezervă și-a desfășurat activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia, loc care avea să îi fie o a doua casă și o a doua familie timp de aproape 24 de ani.

În tot acest interval, a îndeplinit funcțiile de șef gardă de intervenție, comandant de echipaj și conducător auto, remarcându-se prin profesionalism, implicare, spirit de echipă și devotament în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, punându-și priceperea în slujba cetățenilor și asigurând calitatea și siguranța intervențiilor la care a luat parte.

Acesta a povestit că începe noua etapă a vieții sale cu mari emoții, că îi vor lipsi colegii, fiind foarte legat de colectivul din care a făcut parte. Este mândru de meseria pe care a ales-o și care l-a definit în toți acești ani, iar satisfacția și mulțumirea sufletească aduse de activitatea desfășurată în slujba cetățenilor sunt pentru dânsul lucruri de neprețuit.

Marți, 16 mai a.c., colegii i-au adresat sincere felicitări pentru activitatea desfășurată în toți acești ani și i-au dorit ca noua etapă a vieții să o petreacă sănătos și să fie cât mai lungă cu putință!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.