Momente emoționante în cadrul ceremonialului militar de la sediul ISU Caraș-Severin

Luni, 19 Iunie 2023Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Momente emotionante in cadrul ceremonialului militar de la sediul ISU Caras Severin | imaginea 1 Momente emoționante s-au petrecut, joi, 15 iunie a.c., în cadrul ceremonialului militar care a avut loc la sediul Inspectoratului Pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin.

Emoția a fost la pătrat pentru că, la începutul ceremonialului, pe platoul unității, s-au auzit cuvintele rostite cu tărie și credință, de patru subofițeri care au depus jurământul militar, moment solemn, care reprezintă un legământ sacru față de țară.

Spre final, emoția a atins cote maxime, când s-a dat citire ordinelor care le conferă de acum statutul de militar în rezervă, celor doi colegi, Col. Dumitrache Simona, cu o vechime de peste 33 de ani, dintre care aproape 24 de ani în structuri militare și Plt. adj.-șef Murgu Ion, cu o vechime de 35 de ani, dintre care 18 ani de vechime în serviciu.

În semn de apreciere, față de cei doi colegi, de acum în rezervă, pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit sarcinile de serviciu, Inspectorul-șef al Inspectoratului Pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin, Locotenent colonel Tilca Ionel Petru, i-a felicitat și le-a urat multă sănătate, împliniri personale, dar și o pensie lungă celor care își încep o nouă etapă în viață.

Evenimentul s-a încheiat prin a le ura celor care au demonstrat că pot fi viitorii salvatori ai semenilor noştri, mult succes în carieră. Felicitări pentru reușitele profesionale și succes în tot ceea ce și-au propus!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.