Distincție onorifică pentru un pompier giurgiuvean - Felicitări, Plt. adj.-șef Ghincea Cornel!
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Plutonierul adjutant-șef Ghincea Cornel, din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, a primit, luni, 17 iulie a.c., Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
Distincția onorifică i-a fost acordată cu ocazia sărbătoririi Zilei MAI, în semn de apreciere pentru curajul, promptitudinea și stăpânirea de sine de care a dat dovadă în luna septembrie a anului trecut, când i-a salvat viața unei fetițe din localitatea Adunații Copăceni.
Pompierul giurgiuvean a primit emblema din partea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Să ne amintim povestea emoționantă, trăită și spusă de un pompier care a fost în locul potrivit, la momentul potrivit:
„Eram în Adunații-Copăceni, cu treabă. Mă oprisem de vorbă cu cineva și la un momentat dat, am auzit țipete dintr-o curte. Era o bunică, ce avea un copil în brațe”, povestește Cornel. “- Ajutați-mă, vă rog! Fetița nu respiră! Nu știu ce să îi mai fac!”, striga femeia disperată.
A intrat imediat în curte și a luat copilul în brațe. „Atunci am văzut că era inertă. Nu respira și era vânătă. Primul meu gând a fost acela că s-a înecat cu ceva și am început manevrele ce se aplică în caz de obstrucție a căilor respiratorii.
Ca paramedic SMURD știam că trebuie acționat cât mai repede. Secundele mi s-au părut atât de lungi și tot ce îmi doream era ca fetița să reacționeze. O așezasem cu pieptul în palma mea când i-am simțit inima bătând, iar când a început să plângă am fost cel mai fericit om de pe pământ. Nu pot descrie în cuvinte acea senzație…“, își amintește Cornel.
Plutonierul adjutant+șef Ghincea Cornel este pompier din anul 2007, fiind un exemplu pentru colegii săi.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.