Pensie lungă și sănătate! Respect, Plutonier adjutant-șef Novăcesc Marius!

Luni, 03 Iulie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Pensie lunga si sanatate  Respect  Plutonier adjutant sef Novacesc Marius | imaginea 1 Pentru Plt. adj.-șef Novăcesc Marius, pompier militar al Gărzii de Intervenție Baru, joi, 29 iunie a.c., a fost prima zi pe care a petrecut-o în calitate de pensionar.

După ce 27 de ani a servit Patria cu devotament, curaj și credință, sub semnul de foc al Armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, Plutonier adjutant-şef Novăcesc Marius a fost prezent la datorie și s-a despărțit de uniforma militară în aplauzele colegilor de arme.

Pompierii Gărzii de Intervenție Baru i-au înmânat, în semn de respect, o plachetă pe care au scris că își doresc ca pensia fostului camarad să fie „mai frumoasă decât și-a imaginat vreodată, iar anii ce urmează să fie sănătoși și fericiți.”

Cu această ocazie, comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara își exprimă prețuirea pentru întreaga activitate depusă în slujba semenilor și îi dorește pensie lungă și multă sănătate!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.