Pensie lungă și sănătate! Respect, Plutonier adjutant-șef Bogdan Ioan!
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
Se spune că cele mai emoționante momente din viața unui militar sunt depunerea jurământului militar și trecerea în rezervă.
Vineri, 29 decembrie a.c., pentru Plutonier adjutant-șef Bogdan Ioan a fost ultima zi de activitate, zi care a marcat trecerea sa în rezervă.
Și-a început activitatea în urmă cu aproape trei decenii, când s-a încadrat ca subofițer operativ principal în cadrul Grupului de Pompieri Sibiu.
Între 1998 și 1999 a fost șef gardă intervenție stingere participând la numeroase intervenții.
Vreme de aproape 12 ani, a activat ca subofițer în dispecerat, iar din 2010 și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului Operațional al ISU Sibiu.
În numele întregului colectiv al pompierilor sibieni, i se adresează mulțumiri pentru profesionalismul și devotamentul său!
I se dorește să aibă parte de multă sănătate, să se bucure din plin de această nouă etapă din viață! Pensie lungă și frumoasă!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.