Pensie lungă și sănătate! Respect, Colonel Zaharia Ștefan Marius!

Sâmbătă, 13 Aprilie 2024Calarasi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi

Pensie lunga si sanatate  Respect  Colonel Zaharia Stefan Marius | imaginea 1 Șeful Centrului Operaţional Judeţean al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi – Colonel ZAHARIA Ștefan Marius a ieșit la pensie în aplauzele tuturor colegilor.

După aproape 28 de ani în slujba comunităţii, Colonel ZAHARIA Ștefan Marius s-a retras pentru a se bucura de pensie şi de liniştea căminului alături de toți cei dragi.

După ce mulți ani la rând a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul Armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, Colonel ZAHARIA Ștefan Marius a ieșit la pensie, fiind felicitat de către toţi colegii săi de la Reşedinţa Inspectoratului.

Într-o atmosferă plină de emoție, în sala de ședințe din ISU “Barbu Știrbei” al judeţului Călăraşi, pompierii călărăşeni s-au despărțit, vineri, 5 aprilie a.c., de unul dintre camarazii de nădejde, Colonel ZAHARIA Ștefan Marius.

Acesta, după o lungă activitate depusă în slujba țării în nobila misiune de a salva vieţile semenilor şi bunurile acestora, s-a retras pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.

Colonelul ZAHARIA Ștefan Marius a deținut de-a lungul carierei sale militare mai multe funcţii şi a încercat de fiecare dată să-şi facă datoria cu simţ de răspundere, avansând mereu. Spunea cu ceva timp în urmă că i-a plăcut fiecare perioadă la fel de mult şi nu ar putea alege una ca fiind cea mai frumoasă.

Prin felul său de a fi şi de a se implica, a demonstrat că a fost unul dintre pompierii care şi-au iubit meseria cu tot sufletul şi deopotriva uniforma militară.

Colonel Păduraru Adrian Iulian - Inspector-Șef al I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași l-a felicitat pe Colonel ZAHARIA Ștefan Marius, căruia i-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în cadrul unității şi, desigur, i-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă!

Și colegii din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași îi doresc celui mai tânăr pensionar al lor să aibă parte de multă sănătate şi pensie lungă!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.