Ceremonial festiv la ISU Sălaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj
O recunoaștere binemeritată a dedicării și profesionalismului la ISU Sălaj!
Cu prilejul Zilei Naționale a României, cinci cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj au fost înaintate în grad înaintea expirării stagiului minim, în semn de apreciere pentru activitatea profesională deosebită, astfel:
- de la gradul de căpitan la gradul de maior Pop Dorin-Vasile;
- de la gradul de plutonier adjutant la gradul de plutonier adjutant-șef Giurgiu Gheorghe-Eugen; – de la gradul de plutonier major la gradul de plutonier adjutant Șildan Radu Ambroziu;
- de la gradul de plutonier la gradul de plutonier major Cîmpean Ionuț Cristian și Mureșan Lucian Ionuț.
Începând cu data de 1 decembrie a.c., ca urmare a promovării concursului, domnul Locotenent Druțu Adrian a fost numit în funcția de comandant al Secției de Pompieri Șimleu Silvaniei.
De asemenea, în urma promovării concursului de trecere a maiștrilor militari/subofițerilor în corpul ofițerilor, lui Crișan Mihai-Mircea i-a fost acordat gradul de căpitan.
Totodată, i s-a urat bun venit și noului coleg, sergent major Barbur Paul-Vlad, care a fost mutat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” al județului Bacău.
Ceremonialul festiv a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj, în prezența cadrelor unității.
Comanda unității i-a felicitat pe toți colegii pentru devotamentul şi efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu și le-a urat succes în continuare în activitatea profesională.
Tuturor le transmitem întreaga noastră considerație și mult succes atât în plan profesional, cât și personal!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.