Pensie lungă și sănătate! Respect, Dacian Jumolea!
Sursa Foto: Facebook ISU Gorj
Pensie lungă, Jimmy! Undeva prin vara anului 2018 s-a primit un apel prin care pompierii gorjeni erau anuntați despre faptul doi bărbați au căzut din picioare în timp ce efectuau lucrări la o fosă septică și erau inconștienți.
Intervenția a fost în municipiul Tg-Jiu, echipajele au ajuns într-un timp foarte scurt, i-au scos pe cei doi bărbați și au început manevrele de resuscitare. Atunci s-a făcut remarcat Dacian Jumolea, Jimmy cum îi spune toată lumea.
Era paramedic și îi făcea masaj cardiac uneia dintre victime. Până aici totul era normalitate, dar trăirile lui Jimmy au fost ieșite din comun. Scena era una macabră! Jimmy avea lacrimi în ochi și în timp ce îi făcea compresiile pe stern, striga efectiv la victimă: “Hai, mă, omule, revino-ți!”, “Hai, suflete!” “Hai, trebuie să trăiești!”
După ventilări, începea iar numărătoarea lui Jimmy care dădea ritmul compresiilor cu o voce care se putea auzi de la zeci de metri: “și 1, și 2, și 3, și 4…”. Compresiile pe stern continuau în același ritm, dar numărătoarea era întreruptă iar de strigătele lui Jimmy: ”Nu te lăsa, omule!”, “Trebuie să trăiești!”
Striga la victimă, ca și când strigătul lui ar fi avut rolul de a-l face pe om să conștientizeze că este prea devreme să părăsească această lume, să-și revină imediat și să plece de acolo fericiți cu toții.
Această scenă a durat în jur de o oră și jumătate, lacrimile lui Jimmy încă mai curgeau și tot întreba cât timp a trecut și insista să continue, fiindu-i imposibil să conceapă că nu-l poate salva pe bărbat.
După intervenție, colegii l-au văzut așezat lângă ambulanță, cu mâna în păr și privirea în gol. L-au întrebat: “Îl cunoșteai pe om?” A răspuns: “Nu!”, “Vorbeau oamenii ăștia că are doi copii!”, “Săracii, au rămas fără tată!”
Atunci și-au dat seama cât de dedicat și implicat este Jimmy, cum trăiește fiecare intervenție și cum face tot ceea ce este omenește posibil pentru a-i salva pe oameni. Asta a fost una dintre intervențiile cu final tragic, însă au fost și multe alte intervenții cu final fericit pentru Jimmy.
Peste 18 ani în care a îmbrăcat costumul de pompier și probabil sunt sute sau mii de povești ale intervențiilor la care a participat. Jimmy a ieșit, de luni, 30 decembrie, la pensie!Pensie lungă, Jimmy! Pensie lungă, om bun! Pompierii gorjeni sunt mândri că ai făcut parte din echipa lor!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.